Extracții, rezecții sau intervenții pre-protetice, indiferent de cât de complex este cazul tău, intervenim cu grijă și profesionalism.

În cadrul clinicii noastre, efectuăm o gamă completă de proceduri chirurgicale, de la extracții dentare simple și complexe (inclusiv molarii de minte incluși sau afectați), până la adiții osoase (grefă osoasă), ridicări de sinus (sinus lifting), inserare implant dentar, înlăturarea chisturilor parodontale, chiuretaj subgingival, tratament abces dentar, rezecții apicale, regularizări de creastă sau intervenții pre-protetice.
Știm că acest tip de intervenție poate speria pacienții însă folosim tehnologie avansată și tehnici minim invazive pentru a reduce disconfortul și a grăbi procesul de vindecare. Experiența echipei noastre de specialiști permite gestionarea eficientă a cazurilor complicate și oferă pacienților soluții personalizate, rapide și eficiente.
Este important să apelezi la chirurgia dentară atunci când dinții sau structurile de susținere sunt afectați iremediabil, când apar infecții, dureri persistente sau complicații care nu pot fi tratate prin procedurile stomatologice obișnuite. Ignorarea acestor probleme poate duce la infecții extinse, pierderea altor dinți sau afectarea stării generale de sănătate.
Intervențiile chirurgicale tratează cauzele profunde ale durerii dentare, precum infecțiile severe, chisturile sau molarii incluși.
O problemă netratată, cum ar fi un dinte infectat sau un chist osos, poate duce la afecțiuni mai grave. Chirurgia dentară elimină aceste riscuri.
Grație tehnologiilor moderne, vindecarea va fi una rapidă, iar disconfortul minim. Vei primi îngrijire postoperatorie și recomandări.
Intervenții sigure Chirurgia dentară se desfășoară într-un mediu controlat, cu aparatură performantă, sub supravegherea unei echipe de medici specializați, care monitorizează atent fiecare etapă.
Prin eliminarea infecțiilor și conservarea țesuturilor sănătoase, chirurgia dentară contribuie la păstrarea dinților rămași și la o sănătate orală pe termen lung.

Acest tip de intervenție este pentru tine dacă te regăsești în una dintre următoarele situații:
Ai un dinte care nu mai poate fi salvat – Infecțiile profunde, fracturile sau deteriorarea severă a unui dinte pot necesita extracția acestuia în condiții de siguranță.
Ai molari de minte incluși sau erupți incorect – Molarii de minte pot provoca dureri, infecții sau înghesuirea celorlalți dinți. Chirurgia dentară îi poate îndepărta fără complicații.
Ai nevoie de pregătire pentru implanturi dentare – Intervențiile precum extracțiile, adiția osoasă sau nivelarea gingiilor sunt esențiale pentru succesul tratamentului cu implanturi.
Ai infecții care nu răspund la tratamente clasice - Chirurgia dentară poate trata abcesele sau granuloamele inaccesibile prin proceduri convenționale.
Îți dorești o lucrare protetică stabilă și estetică – Pentru o restaurare corectă, uneori este necesară remodelarea țesuturilor sau extragerea dinților compromiși.
Suferi de probleme articulare sau dezechilibre ocluzale – Anumite intervenții chirurgicale pot contribui la echilibrarea funcției masticatorii și la ameliorarea durerilor articulare.
La Wow Dent, ne asigurăm că fiecare pacient beneficiază de un tratament sigur, confortabil și adaptat nevoilor sale. Iată care sunt pașii principali ai intervenției:
Te întâlnești cu medicul specialist pentru o evaluare clinică detaliată. Se realizează radiografii sau tomografii (CT dentar), dacă este necesar, pentru o imagine completă a situației.
Pe baza diagnosticului, îți prezentăm un plan clar de tratament: ce presupune intervenția, cât durează, ce riscuri și beneficii implică, precum și costurile aferente.
În ziua programată, te asigurăm că totul este pregătit: intervenția se desfășoară într-un mediu steril, cu aparatură modernă și sub anestezie locală pentru a elimina disconfortul.
Operația este realizată cu maximă precizie de către medicul stomatolog/chirurg iar durata acesteia variază de la caz la caz, în funcție de complexitate.
După intervenție, primești toate instrucțiunile necesare pentru o vindecare rapidă: ce medicamente să iei, ce alimente să eviți, cum să îngrijești zona operată.
Programăm o vizită de control pentru a ne asigura că vindecarea decurge normal și că nu apar complicații.
La Wow Dent, ne bazăm pe experiența medicilor și pe tehnologia modernă disponibilă în clinică pentru ca fiecare intervenție chirurgicală dentară să fie un real succes.

După intervenția de chirurgie dentară, te vei bucura de:
Afecțiunile care îți afectau sănătatea orală sunt complet îndepărtate.
Poți mesteca normal, fără disconfort, te poți bucura de alimentele preferate.
Zâmbetul tău va arăta sănătos și armonios.
Dacă urmează să pui implanturi sau proteze, chirurgia dentară oferă baza ideală.
Datorită grijii unei echipe pregătite pentru cazuri cu o complexitate ridicată.

Aparatura modernă disponibilă ne permite să tratăm cu succes o gamă largă de afecțiuni, reducând riscul de complicații și accelerând vindecarea.
Aceasta ne oferă o imagine completă și detaliată a structurilor osoase și dentare și este esențială în planificarea extracțiilor complexe, implanturilor și intervențiilor la nivelul sinusurilor.
Asigură o vizibilitate excelentă în zonele greu accesibile, pentru o precizie crescută în fiecare manevră.
Acestea sunt specifice intervențiilor chirurgicale, sunt prevăzute cu sisteme avansate de aspirație, iluminare și control al presiunii.

Intervențiile sunt realizate de medici stomatologi/ chirurgi cu formare avansată și mii de cazuri tratate cu succes.
Folosim aparatură de top, inclusiv radiografii digitale, piezotom și instrumente chirurgicale de înaltă acuratețe.
Abordăm fiecare caz cu tact și grijă pentru a minimiza durerea și timpul de vindecare.
Îți explicăm clar fiecare etapă, și suntem alături de tine de la prima consultație până la vindecare.
Lucrăm în condiții sterile, cu protocoale stricte, pentru ca tu să fii în siguranță la fiecare vizită.
Te așteptăm la Wow Dent, unde vei fi preluat de medici specialiști care te vor trata cu maximă grijă.

După intervenție, poate apărea un disconfort moderat care se poate gestiona eficient cu analgezice recomandate de medic. Durerea severă este rară dacă urmezi indicațiile postoperatorii.
Perioada de recuperare variază în funcție de complexitatea intervenției, dar în general durează între 3 și 7 zile, timp în care trebuie să urmezi indicațiile medicului pentru o vindecare optimă.
Da, toate intervențiile chirurgicale dento-alveolare se realizează sub anestezie locală, astfel încât să nu simți durere în timpul procedurii.
Este recomandat să eviți alimentele tari, calde sau picante în primele zile, și să consumi alimente moi, la temperatura camerei, pentru a nu irita zona tratată.
Riscurile sunt minime dacă intervenția este realizată corect de un specialist. Posibile complicații pot include infecții, sângerări sau inflamarea țesuturilor, dar acestea sunt rare și se tratează ușor.
Da, fumatul poate întârzia vindecarea și crește riscul apariției infecțiilor, așa că este recomandat să eviți fumatul cel puțin o săptămână după intervenție.
Pentru că la noi primești mai mult decât un tratament. Ai parte de toată grija și atenția medicilor noștri, dar și de lucrări stomatologice realizate exemplar.
Clinică modernă – 4 cabinete complet echipate și centru propriu de radiologie CT, pentru investigații rapide și precise
Peste 7 ani de existență pe plan local
Mii de pacienți tratați cu succes în planuri complexe de reabilitare dentară
Tehnologie de ultimă generație microscop dentar, radiologie digitală completă
Echipă dedicată de specialiști cu peste 15 ani de experiență – fiecare medic este focusat pe domeniul său, pentru un tratament corect și personalizat
Poziționare optimă – amplasați central, într-un spațiu modern, luminos, cu atmosferă calmă și relaxantă


Te așteptăm la Wow Dent, unde vei fi preluat de medici specialiști care te vor trata cu maximă grijă.

Descoperă cele mai recente articole pe teme de sănătate dentară, prevenție și sfaturi utile pentru a te bucura de o dantură sănătoasă!
